Ce este și cum se tratează boala Parkinson ?

Ce este și cum se tratează  boala Parkinson ?

Boala Parkinson se caracterizează prin dispariția progresivă a celulelor nervoase situate într-o anumită zonă a creierului, numită substanța neagră. Aceste celule nervoase produc o subsanță numită dopamină, implicată în controlul fin și în fluiditatea mișcărilor. După dispariția a peste 50% a acestor celule nervoase apar simptomele și semnele caracteristice maladiei Parkinson.

  • Care este frecvența bolii Parkinson ?

Frecvența bolii Parkinson crește cu vârsta, fiind de aprox 0,6-0,8% la persoanele din intervalul

de vârstă 65-69 ani și ajunge la 2,6-3,5% în intervalul de vârstă 85-89 ani, 90 % din cazuri apărând la persoanele de peste 50 de ani, boala Parkinson fiind a doua boală neurodegenerativă, după boala Alzheimer.

  • Simptomele și semnele bolii Parkinson

Acestea pot varia de la o persoană la alta, dar, în general, această boală se poate exprima, cel mai frecvent prin :

  • tremor de repaus, frecvent cu debut unilateral, prezent la aproximativ două treimi din pacienți;
  • rigiditate musculară, care are drept consecință un mers cu reducerea balansului brațelor, dureri musculare, dificultate la întoarcerea în pat în cursul nopții;
  • încetinire și reducere a amplitudinii mișcărilor (bradikinezie, hipokinezie), dificultate în inițierea mișcărilor.

Alte simptome ale bolii Parkinson :

  • tulburări de vorbire, voce sacadată și de intensitate redusă;
  • modificarea scrisului -micrografia- un scris cu litere mici;
  • tulburări de deglutiție-probleme la înghițire;
  • tulburări de echilibru-pacienții cad frecvent în spate din cauza alterării reflexelor de  postură;
  • constipație;
  • tulburări de somn;
  • scăderea mirosului;
  • anxietate, depresie;
  • declin cognitiv cu evoluție spre demență.

 

  • Din ce cauză apare boala Parkinson ?

 

Cauzele exacte ale apariției acestei boli nu sunt complet elucidate, specialiștii înclinând în favoarea unei origini multifactoriale, în care se regăsesc predispoziția ereditară (în special pentru formele precoce) cât și factorii de mediu, cum ar fi expunerea la metale grele( plumb, mangan), pesticide, ierbicide.

  • Se poate preveni boala Parkinson ?

 

Până în momentul de față, nu se cunosc mijloace de prevenire ale acestei boli, studii ample indicând efectul protector al cafelei. Mai mult, se pare că fumatul /nicotina ar avea un efect protector, dar bineînțeles că efectele adverse ale fumatului depășesc cu mult acest beneficiu.

  • Cum se tratează boala Parkinson ?

 

Tratamentul țintește ameliorarea simptomatologiei, fiind un proces delicat cu multiple ajustări ale dozelor și ale combinațiilor de medicamente, în vederea obținerii de rezultate bune, cu cât mai puține efecte adverse.

Medicamentul de bază este levodopa, un precusor al dopaminei, la care se adaugă agoniști ai dopaminei, sub forme de administrare per os sau plasturi transdermici, iar în formele avansate existând posibilitatea administrării de medicamente în ritm continuu, cu ajutorul unor dispozitive cu administrare direct în stomac, mai exact în intestinul subțire sau intradermic.

Tot în formele avansate ale bolii se poate recurge la o tehnică neurochirurgicală-stimulare cerebrală profundă (DBS).

Alte medicamente folosite în boala Parkinson sunt inhibitorii de degradare ai levodopa, inhibitorii MAO, anticolinergicele, amantadina.

Demența în cadrul bolii Parkinson se poate trata cu rivastigmină, halucinațiile cu clozapină, pentru sindromul emetic provocat de anumite medicamente se prescrie medicația specifică în aceste afecțiuni.

Dr. Lucian CHICEA, medic specialist neurolog

 

În cadrul policlinicii RMN Diagnostica Sibiu, pacienții beneficiază de consultații de specialitate NEUROLOGIE, în contract CAS, acordate de domnul doctor Lucian CHICEA, medic specialist neurolog.

Specialități în contract CAS, la RMN Diagnostica Sibiu:

  • NEUROLOGIE
  • CARDIOLOGIE
  • ENDOCRINOLOGIE
  • ORTOPEDIE- TRAUMATOLOGIE
  • PSIHIATRIE
  • PSIHOLOGIE

 

De asemenea, tot în cadrul centrului RMN Diagnostica Sibiu, pacienții beneficiază și de investigații de imagistică medicală, rezonanță magnetică RMN, atât în contract CAS, cât și în sistem privat.

Strada Someșului nr.19
Telefon 0269243121
contact@rmn-diagnostica.ro
www.rmn-diagnostica.ro