Terapia psihiatrică a adicțiilor

Abia îmi începusem practica medicală ca medic cu responsabilitate deplină, când, la ușa cabinetului clinicii unde lucram, a bătut un domn între două vârste, politicos, întristat, cu mișcări lente și cu capul plecat. L-am lăsat să se așeze, i-am dat răgazul necesar să își adune curajul și să-mi spună cu ce problemă se confruntă. I-am respectat îndelunga tăcere. După un timp, poate socotit prea lung pentru un psihiatru, dar cât se poate de firesc pentru orice consilier (psihoterapeut) existențialist, a început să vorbească despre sine. „-Consum alcool… Și nu mă pot stăpâni. Am pierdut totul din pricina alcoolului: soție, averi, copii, prieteni prețioși. Am venit la dvs. pentru a mă recupera. Pentru a mă recupera pe mine. Sunt singurul care am rămas. Într-un fel sau altul, sunt nevoit să învăț să trăiesc cu mine”. Eram înduioșat. A fost nevoie de un timp de tăcere, și din partea mea, pentru a-i spune domnului din fața mea ce pași are de urmat spre depășirea adicției sale. Era un om inteligent. Era un om care citise mult despre dependența sa și care consultase mulți medici, în scopul de a le cere, acestora din urmă, ajutorul. Aveam o vagă impresie că nu de informațiile mele are dumnelui nevoie. Iar ultima lui frază mi-a confirmat intuiția: „-Știu ce am de făcut, domnule doctor! Nici nu sunt sigur că doresc să încep acest demers de dezalcoolizare. Doresc doar să vă mulțumesc! Sunteți primul medic pe care l-am întâlnit care m-a privit în ochi, care m-a tratat cu blândețe, care nu m-a ofensat, care mi-a respectat tăcerea și din cabinetul căruia pot ieși cu capul sus și cu o licărire de speranță.”

M-a întristat și, totodată, încurajat, întâlnirea cu omul suferind de alcoolism, venind să mi se confeseze. M-a întristat pentru că mulți dintre noi, medicii, lucrăm în paradigme tehnice, axate doar pe diagnostic și tratament, fără suport emoțional, sau într-unele justițiare, și mai „păcătoase”, în care judecăm și etichetăm omul din fața noastră nu ca fiind „suferind de ceva”, ci, mai degrabă, ca fiind egal cu „țepușul” interior pe care îl are. „Retardatul”, „schizofrenul”, „anxiosul”, „depresivul”, „psihopatul”, „isterica”, „transsexualul” – sunt termeni noi, pe care i-am schimbat, tocmai în ideea de a nu prejudicia suplimentar imaginea de sine, și așa șifonată, a pacientului nostru. Am uitat însă că nu termenii îi rănesc pe oameni, ci felul în care noi îi folosim neadecvat. Lipsa noastră de tact, de noblețe ne fac adesea să ne raportăm necuviincios la clienții noștri, cei pe care îi slujim. Cei care, asemenea nouă, au dificultăți și probleme medicale, chiar psihiatrice, ca noi toți, de altfel.

Simpla abordare caldă, dar deschisă și directă, a problemei adicției, de către medicul de familie, este primul pas salvator. Se pare că 5-10 minute de informare în scopul reducerii consumului de alcool determină o scădere de aproximativ 20-30% a acestuia. Sunt sigur că proporții similare se obțin și în cadrul celorlalte adicții.

Medicul de familie are o legătură ce seamănă cumva cu a psihiatrului, dar are avantajul spectrului larg de suferințe pe care acesta le depistează și al unei relații de lungă durată cu pacientul consumator. El poate interveni prin:
-screening și evaluare
-educația pacientului și a membrilor familiei sale
-sedințe scurte, informative, de consiliere
-îndrumare către un serviciu specializat în problemele legate de adicție.

Tratamentul medicamentos al adicției, atunci când se impune, urmărește obiectivele enunțate mai jos:
-creșterea motivației pentru abstinență
-tratarea complicațiilor trupești (de pildă, consumul de alcool sau de droguri necesită tratarea ficatului, a creierului, organe afectate de consum)
-identificarea surselor de suport social (mobilizarea persoanelor care îi sunt aproape persoanei adictive și în care aceasta are încredere: familie, prieteni etc.)
-menținerea și adaptarea profesională (dacă pacientul este disponibilizat, șansele ca el să se afunde în robia adicției sale sunt mai mari)
-grupuri specializate de ajutor (alcoolicii anonimi, de ex.)
-diminuarea riscurilor recăderilor

Medicația folosită în psihiatrie, pentru adicție, este diversă și adecvată fiecărei situații în parte. Iată câteva instanțe în care medicația este neapărat necesară:
-sindromul de sevraj (manifestări care apar la diminuarea consumului sau la sistarea acestuia: agitație, delirium, crize epileptice, halucinoză)
-crize epileptice (comițiale)
-tulburările afective (depresia monopolară și bipolară): care pot preceda, iniția, întreține sau complica tabloul adicției.

Cu o cauzalitate plurifactorială și nu de ajuns explorată, pe un fond de personalitate șubred, ca un fals remediu pentru anxietate și depresie, în condiții de viață apăsătoare sau, pur și simplu, într-un context al prietenilor supuși și ei acelorași patimi, adicția poate să ne afecteze viața în toate aspectele, chiar până la moarte. De aceea, dacă vă regăsiți în descrierea oricărei suferințe adictive, consultați medicul psihiatru cât mai repede și urmați tratamentul potrivit!

În cadrul centrului RMN Diagnostica Sibiu, domnul doctor Andrei Pătrîncă, medic specialist psihiatru acordă consultații de specialitate, atât cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, cât și în sistem privat și în baza asigurărilor de sănătate private.

Programări RMN Diagnostica Sibiu
Strada Someșului numărul 19
Telefon: 0269 243 121 // 0269 243 135
www.rmn-diagnostica.ro // sibiu@rmn-diagnostica.ro