Relația medic-pacient

Articol Psihiatrie

Există o identitate comună a medicilor psihiatri și a relației medic-pacient ?

Erik Erikson a definit identitatea unei persoane ca experiență de sine, ca o entitate psihică unică, coerentă, care este permanent prezentă și va rămâne aceeași în timp – indiferent de mediul extern sau de condițiile psihologice interne.

Cu toții suntem unici ca ființe umane și fiecare medic psihiatru este într-o anumită măsură un psihiatru „unic” și într-o anumită măsură diferit în raport cu diferiți pacienți a căror suferință și istoric sunt „unice”.

Relația medic-pacient se construiește în timp printr-o bună comunicare, medicul psihiatru fiind în primul rând un ajutor și un partener de colaborare pentru pacient și familia acestuia. Comunicarea este mijlocul prin care sunt exprimate simptomele pacientului, se explică diagnosticul, se recomandă tratamentul asociat și se monitorizează afecțiunea psihică. Aceasta, este mai importantă în îngrijirea sănătății mintale decât fizice, deoarece majoritatea afecțiunilor psihice sunt diagnosticate și tratate fără ajutorul unor teste sau investigații clinico-biologice. De asemenea, comunicarea este cheia pentru tratarea stărilor psihologice, adică în consiliere și psihoterapie.

Calitatea relației medic-pacient este fundamentală pentru o bună evoluție a tulburarii psihice și creșterea calității vieții pacientului. S-a constatat că o înțelegere comună între medic și pacient despre natura problemei și planul de tratament îmbunătățește relația terapeutică și aderența la tratament, iar comunicarea centrată pe pacient îmbunătățește satisfacția pacientului și autogestionarea bolii.

Programări Brașov | Făgăraș | Codlea
Telefon: 0368990