Informații despre medic
Educație:
Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, și-a desfășurat pregătirea de specialitate prin programul de rezidențiat în Neurologie efectuat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu — centru universitar cu profil complex, unde a dobândit competențe solide în diagnosticul și managementul afecțiunilor neurologice acute și cronice, atât în regim de urgență, cât și în asistența ambulatorie.
Afilieri profesionale:
- Societatea de Neurologie din România (SNR)
- European Academy of Neurology (EAN)
- American Academy of Neurology (AAN)
Aceste afilieri profesionale facilitează accesul permanent la literatura de specialitate de referință, la programele educaționale internaționale și la actualizările ghidurilor clinice elaborate de societățile științifice de profil. Pregătirea profesională continuă, reprezintă un pilon central al practicii sale medicale, susținută prin participarea la Congresul Național de Neurologie, la congresele europene de specialitate, precum și la cursuri de educație medicală continuă, dedicate patologiei neurologice. Această preocupare constantă pentru perfecționare îi permite integrarea în practica clinică a celor mai recente recomandări din ghidurile europene și americane, oferind pacienților diagnostic și tratament conforme standardelor actuale ale neurologiei moderne, bazate pe medicina dovezilor.
Dr. Denisa Savu consideră că practica clinică se fundamentează pe o abordare riguroasă, individualizată și centrată pe pacient. Acordă o atenție deosebită evaluării anamnestice complete și examinării neurologice detaliate, considerând că stabilirea unei relații medic – pacient bazate pe comunicare clară și încredere reciprocă, constituie premisa esențială a unui act medical de calitate.
