Dr. Raul Talău, medic specialist psihiatru

1. De ce am ales specialitatea psihiatrie?

De când mă știu am fost atras de complexitatea minții umane și capacitățile ei adaptative în funcție de context. Am interacționat cu sistemul sanitar psihiatric de foarte mic, ajung in gărzi alături de tatăl meu care mă lua ocazional cu el pe la spital, așa am încercat încă de pe atunci sa înțeleg patologia pacienților pe care ii vedeam. Cu trecerea anilor și admiterea in medicină, am conștientizat tot mai mult dorința mea de a mă concentra pe înțelegerea funcționalității psihicului uman, astfel încât mi-a fost extrem de ușor sa decid specializarea pe care urma să o aleg.

În acest sens, de lărgire a orizontului in abordarea pacientului suferind, am considerat necesar sa finalizez ulterior și Psihologia, precum și să încep studiile doctorale în Psihiatrie sub îndrumarea unuia dintre cei mai importanți exponenți ai psihiatriei romanești, dl. Prof. Dragoș Marinescu, astfel având o viziune cat mai complexa a condițiilor în care a apărut dezechilibrul și o conduită terapeutică personalizată, specifică fiecărui pacient .

2. Cum văd colaborarea cu RMN Diagnostica?

Am ales sa colaborez pe Ambulatoriu în contract CAS cu RMN Diagnostica, aici găsind deschiderea necesară și o viziune apropiată în ceea ce privește suportul oferit pacienților, în special celor nevoiași – celor care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Suportul social și de prea multe ori, cel familial lipsesc, afecțiunea psihică cronică fiind greu de gestionat, astfel încât este de maximă necesitate certitudinea pacienților ca aici găsesc înțelegerea și disponibilitatea necesare acordării asistenței medicale de care au nevoie.

3. Mesajul meu pentru pacienți?

Majoritatea pacienților sufereau datorită stigmatizării lor de către societate în țara noastră, în comparație cu țările civilizate occidentale unde vizita la psihiatru și un eventual tratament a devenit o normalitate. Lucrurile încep să intre în normal, chiar dacă puțin mai lent decât ne-am dori – tot mai mulți pacienți acceptă faptul ca pot avea determinare psihică a deteriorării stării lor de sănătate și caută ajutor în Ambulatoriu de Psihiatrie și, de cele mai multe ori îl găsesc.

Aici vor găsi întotdeauna înțelegerea necesară și suportul permanent al echipei medicale, chiar dacă doar pentru o nelămurire în ceea ce privește tratamentul sau rezultatele așteptate.