Dr Nicoleta Buric - durerea lombara joasa la rmn diagnostica

Dr. Buric Nicoleta: DUREREA LOMBARĂ JOASĂ

Articol Reumatologie

Importanța identificării factorilor favorizanti, recunoaşterea şi tratarea la timp a cauzelor pot evita în majoritatea situaţiilor transformarea într-o durere cronică, invalidantă cu impact negativ asupra calităţii vieţii.

Atât pentru durerea lombară specifică (fracturi vertebrale traumatice sau osteoporotice, tumori, metastaze, patologie infecţioasă sau inflamatorie vertebrală), cea nespecifică sau cea din sindroamele neurologice (prin hernii de disc sau stenoze de canal medular) sursa durerii se recunoaşte în unul din cele trei sedii: discul intervertebral, faţetele articulare sau articulaţiile sacroiliace.

Durerea lombară joasă poate evolua acut (<6 săptămâni), subacut (<3 luni) sau cronic (>3luni).

Încă de la prima evaluare se urmăreşte excluderea afecţiunilor viscerale (dureri de cauză digestivă, genitourinară, vasculară) şi identificarea factorilor favorizanți (suprasolicitarea fizică profesională, poziţii fixe sau vicioase, obezitate ). Identificarea semnalelor de alarmă (debut la vârste extreme <20 de ani sau >55 de ani, istoric de traumatism recent sau scădere în greutate, antecedente de cancer, utilizare de substanţe specifice, febră, stare generală alterată, manifestări neurologice multiple) este cea care obligă la investigaţii paraclinice suplimentare.

De cele mai multe ori, descrierea durerii (localizarea, condiţiile de apariţie, condiţiile de dispariţie şi fenome asociate) combinat cu examen fizic pot orienta diagnosticul etiologic fără a necesită investigaţii suplimentare aşa cum se întâmplă mai ales în cazul durerii acute.

În cazul durerilor cronice sau cele care asociază semnale de alarmă numai dialogul cu pacientul şi examinarea clinică nu sunt suficiente şi se apelează la investigaţii de laborator sau radiografii, CT, RMN, scintigrafie, EMG.

Tratamentul este individualizat în funcţie de cauza durerii şi durata de evoluţie, dar va include, pe lângă educarea pacientului cu privire la modificarea stilului de viaţă, corectarea factorilor de risc şi o abordare conservatoare sau chirurgicală sau complementară. Este importantă, mai ales în cazul durerilor acute şi subacute, menţinerea activităţii fizice, termoterapia şi terapia medicamentoasă în trepte. Nici în cazul durerilor cronice nu se recomandă repaus, ci includerea într-un program de exerciţii fizice terapeutice în cadrul terapie de reabilitare, terapie medicamentoasă în trepte şi specifică (AINS, Medicamente modificatoare de boală, antibioterapie, chimioterapie) sau terapie chirurgicală (fuziuni vertebrale, osteoplastie, osteosinteză, cură herniei de disc) pentru cazuri selecţionate. Şi nu în ultimul rând trebuie avută în vedere terapia complementară prin acupunctură, manipulare spinală sau masaj.

Evoluţia durerilor acute este, de cele mai multe ori, autolimitată sau uşor controlată prin analgezice sau AINS în prima săptămâna la mai mult de jumătate din pacienţi.

În cazul durerilor cronice, fie că este vorba de persistenţa peste 6 luni a simptomelor, sau de recăderi, este esenţială investigarea etiologică, atât pentru rezoluţia/controlul simptomelor, cât şi pentru prognosticul imediat şi pe termen lung.

De aceea este important consultul medical la timp.

Atât consultul de specialitate reumatologic, cât şi investigaţia imagistică pentru coloana lombară este posibilă la centrul nostru de pe strada Someşului Nr. 19, la RMN DIAGNOSTICA.

Telefon 0269/243121 sau www.rmn-diagnostica.ro

Avem o singură viaţă, să avem grijă de ea!