Atelier Comunicare Medicala si Marketing Medical

21 august – 2 octombrie 2018 (Spitalul Rupea)

Atelier Comunicare Medicală și Marketing Medical

Spitalul Rupea în colaborare cu RMN Diagnostica Brașov organizează prima ediție a ATELIERULUI Comunicarea și rolul ei în practica medicală & Marketingul Medical a cărui principal obiectiv este îndreptat către îmbunătățirea tehnicilor de comunicare în relația cu pacienții, aparținătorii și cu colegii din echipa medicală, cunoșterea noțiunilor de marketing medical și cum ne poate ajuta în practica medicală, comunicarea empatică, dar și multe altele.

Printre alte obiective principale:
-dezvoltarea abilităților de comunicare și prezentare
-cunoșterea și încorporarea noțiunilor de marketing medical în domeniul sănătății și cum poate fi de ajutor în practica medicală.

„În activitatea spitalului considerăm că organizarea Atelierului ”Comunicarea și rolul ei în practica medicală & Marketingul Medical” aduce multe beneficii atât colegilor medici cât și pacienților care au nevoie să stabilească relații cât mai eficiente și cu rezultate cât mai bune. De asemenea, dorim să consolidăm munca în echipă, să ne îmbunătățim abilităţile de comunicare interpersonală cu pacienții, cu colegii.

Programul este structurat cu participare atât a personalului medical din spitalul nostru (medici și asistente medicale) cât și a colegilor medici de familie pe care dorim să-i invităm alături de noi”. a declarat dr. Adina Otniela Lariu, manager Spital Rupea, medic primar medicină internă, coordonatorul programului educațional.

„Cu mare bucurie am acceptat invitația de a lua parte la programul educațional din cadrul Spitalului Rupea dedicat profesioniștilor din domeniul sănătății care doresc să crească calitatea comunicării, să folosească punți de legatură între medic și pacient pentru a comunica mai eficient, mai profund, utilizând principii și instrumente care oferă o perspectivă mai amplă asupra procesului de comunicare.” a spus Mihaela Gabor Naidin, trainer proiect, director de marketing si dezvoltare RMN Diagnostica.

Este un bun prilej de a avea acces la dezbateri și discuții de înaltã calitate şi profesionalism, pe subiecte de interes luate din cazuistica specialiştilor.

  • M1. Comunicarea și rolul ei în practica medicală ● 21 august 2018, ora 12
  • M2. Etica comunicării veștilor proaste ● 18 septembrie 2018, ora 12
  • M3. Marketing Medical. Relația cu colegii. Atmosfera în echipa medicală. Rolul echipei multidisciplinare ● 2 octombrie 2018, ora 12

Loc desfășurare – Sala de curs Spitalul Rupea (str. Republicii nr.128).

Pentru întrebări sau detalii înscriere participare atelier, coordonatorii atelierului vă stau la dispoziție:

Coordonator – Îndrumător Proiect

Dr. Adina Otniela Lariu – medic primar medicină internă, Manager Spitalul Rupea
0268260891, spitalrupea@yahoo.com .


Trainer proiect

Mihaela Gabor Naidin – Director marketing și dezvoltare RMN Diagnostica

0729 500 001, mihaela.naidin@rmn-diagnostica.ro.

Echipa de organizare:
Spitalul Orasenesc Rupea
RMN Diagnostica Brasov

Vă așteptăm cu drag !